Șeful unei mari companii de curierat, sub acoperire în propria firmă. Un angajat l-a recunoscut

Șeful unei mari companii de curierat, sub acoperire în propria firmă. Un angajat l-a recunoscut

Al treilea șef sub acoperire pe care îl veți vedea joi seară, de la ora 21:30, la PRO TV, a avut emoții cu carul. 



Noua ediție Șef sub acoperire aduce joi, la ora 21:30, aventurile șefului uneia dintre cele mai mari companii de curierat din România. Adrian Mihai a pornit afacerea dintr-o simplă idee, împreună cu fratele și verișorul său. 

Acum, la 21 de ani de la lansare, conduc o companie care este lider în domeniu, cu 120 de puncte de lucru și o cifră de afaceri de aproximativ 130 milioane de euro pe an – FAN Courier. 

Cum s-a dezvoltat nevoia pentru servicii de curierat? În 1998, în anul lansării companiei, în primele două săptămâni nu a existat nicio comandă. Cei trei aveau sediul într-un mic apartament și trimiteau comenzile cu trenul. 

După primele luni de la lansarea companiei aveau două-trei expediții pe zi, iar toată marfa încăpea într-un mic spațiu de 2 metri cubi. În 2019, FAN Courier are un depozit de 15.000 de metri pătrați, șefii au investit 25 de milioane de euro numai într-o bandă de sortare performantă, iar compania are peste 6.600 de angajați.

În acest context, Adrian Mihai, unul dintre fondatorii FAN Courier, a decis să intre sub acoperire în compania pe care o conduce, pentru a afla ce funcționează, ce nu funcționează, care este părerea angajaților despre locul lor de muncă și ce ar putea îmbunătăți.

În ediția de joi, 26 septembrie, îl vom vedea pe Adrian Mihai complet deghizat și trecând prin mai multe departamente: pe banda de sortare, la colete grele, va fi livrator și va lucra și în call center! Deși acoperirea sa este foarte bună, unul dintre angajații săi îl va recunoaște!

Joi seară, de la ora 21:30, la PRO TV este o nouă ediție Șef sub acoperire, un experiment social fără precedent în România. Telespectatorii din România vor avea ocazia să vadă în culisele companiei care le livrează, de multe ori, coletele mult așteptate.

Șef sub acoperire - Descoperă cine ești!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Șef sub acoperire

Articole pentru emisiune Șef sub acoperire

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni