• Emisiuni
  • Șef sub acoperire
  • Recompensă impresionantă la Șef sub acoperire episodul 5 | Oana Muntean, față în față cu Ioana Molnar

Recompensă impresionantă la Șef sub acoperire episodul 5 | Oana Muntean, față în față cu Ioana Molnar

Recompensă impresionantă la Șef sub acoperire episodul 5 | Oana Muntean, față în față cu Ioana Molnar

Fanii emisiunii „Șef sub acoperire” au putut afla în episodul 5 că, până la urmă, oamenii speciali, curați și buni primesc ceea ce merită. Oana Muntean a primit vestea că este o persoană valoroasă pentru companie și pentru cei din jur.

Ioana Molnar a aflat povestea impresionantă a Oanei Muntean în ziua petrecută sub acoperire. Antreprenoarea a fost profund mișcată de acest suflet curat care încearcă să-și facă loc sub Soare fără să-i deranjeze pe cei din jur, ba chiar să le ofere un strop din bunătatea ei.

Când a fost chemată în biroul șefei, Oana era convinsă că făcuse ceva greșit. Cine știe ce era în sufletul ei? Curând avea să afle că motivul este cu totul altul. 

Ioana Molnar, coproprietara florăriilor Magnolia, i-a transmis că este un om special, pe care îl vrea în continuare alături de ea.

Îmi place de tine foarte tare. Cred că ești absolut minunată și specială. Îmi place cum servești clienții, cum îngrijești florile, cum îți prioritizezi munca. Îmi place tot la tine, Oana!”, i-a dezvăluit Ioana Molnar. 

După faptă, și răsplată: ce a primit Oana de la șefa ei



Oana mai avea puțin și plângea în hohote. Dar, când șefa sub acoperire a a anunțat-o că are o răsplată pentru ea, lacrimile au curs necontrolat.

Ioana Molnar a decis ca firma să suporte toate costurile aferente școlii postiliceale de nutriție, pe care Oana voia să o urmeze. Mai mult, firma i-a acordat un voucher de 4.000 de euro, pentru acoperirea cheltuielilor de amenajare a noului apartament al familiei sale. 

În plus, Oana a putut lua acasă floarea ei favorite de la „Magnolia”, pe care nu și-a permis-o niciodată.

Chipul ei s-a luminat și mai tare, iar recunoștința i se citea în priviri. Vezi VIDEO mai jos!


 

Urmărește Șef sub acoperire în avans, pe VOYO!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Șef sub acoperire

Articole pentru emisiune Șef sub acoperire

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni